Despre dragostea la 40 de ani, sau cum e cu idilele de vacanta

11988327_1043938042313450_255784258277788002_n

Pai ce, se putea altfel? Daca nu-ti dai cu parerea despre dragoste, clar nu existi!! Sau n-ai iubit niciodata! Ca aberezi sau nu, ca bati campii delicat sau cu bocancii, ca te faci de ras sau plangi cu muci, intotdeauna, musai, neaparat trebuie sa-ti dai cu parerea, sa pui un status mustind de inteligenta si cat mai putin plagiat din clasicul Paler, dar din care sa reiasa cat mai clar profunzimea intelepciunii tale!

Pe bune??

Daca stau sa ma gandesc bine (si nici nu trebe s-o fac prea mult 😉 ) io is chiar experta pe subiect!! M-am indragostit si lecuit de-ndragostit de-atatea ori, ca, daca ma apucam sa crestez tocul usii, azi eram in Top 300 femei de succes c-un nou design de mobilier. Cel putin! Iar eu cand fac o treaba, o fac asa, cu rost, nu dorelisme romanesti. 😉 : fluturi, fericiri, statusuri lacrimogene, drame, crize, iarasi fluturi, iarasi drame, mai multe crize, depresii, reveniri, sex de-mpacare, sex de despartire, sex de aducere aminte (un fel de mila pentru el, sa-si dea seama ”dobitocul” ce-a pierdut) etc, etc, ca ma ia depresia doar cand imi amintesc si ma gandesc ca mai bine-as as inventa un obiect de dat cu capul, ca sa salvam peretii, mai ales daca stai cu chirie.  Si uite-asa s-au dus gloriosii ani ai tineretii in cautarea printului perfect. Nu c-as fi avut vreodata idee cum arata printul ala, dar asa era trendy 😉

In fine… dupa 30 de ani s-a schimbat putin situatia. In bine. Neuronii erau deja mai multi, renuntasem la blondul platinat din par si asta se reflecta si-n IQ, eram deja ”’le femme fatale” pentru unii, o curva pentru altii, rivala pentru unele, piaza-rea pentru altele, ce mai, Drama Queen in toata regula… dar mai ”coapta” nitel. Am ridicat stacheta, am inceput s-aleg, nu sa ma las aleasa, dar…ceva lipsea! Nu intelegeam exact de ce, dar timpul demola mitul relatiei perfecte, mastile cadeau inevitabil, romantismul lasa loc realitatii si-n scurt timp trebuia sa infrunt adevarul: el nu era El. Si basta! Si-o luam de la capat: explicatii, drame, insulte, amenintari, dezvaluiri picante in presa si pe retelele de socializare ( povara pseudo-celebritatii), lacrimi, implorari, sex de razbunare, sex de mila, sex de iertare, toate felurile de sex, numai d-ala din dragoste, nu… si-uite-asta, trec anii si la un moment dat descoperi ca singuratatea e uneori o binecuvantare, ca dragostea e ceva mai mult ca un cuvant in dictionar si-o balada cantata de poeti sau desenata maiastru de pictori si scriitori celebri, ca doar in filme siropul are happy-end si se termina la altar, ce urmeaza dupa altar, nici macar scenaristii holywoodieni n-au indraznit sa viseze. 😉

Asa ca, mi-am bagat mintile–n cap si hormonii-n vacanta, mi-am schimbat statusul pe facebook si poza de profil, mi-am luat  un caine ( trebui’ sa exersez dragostea pe cineva, nu? 😀 ) , m-am apucat de actiuni caritabile si uite-asa, din vesnicaindragostitaniciodatamaritata m-am transformat in femeie matura. Hodoronc-tronc!  Asa de matura si responsabila am devenit, ca nici macar sex de aducere-aminte nu mai faceam, iar nefericitilor ce indrazneau sa pomeneasca cuvantul ”dating” le taiam macaroana atat de repede si sarcastic, ca nici nu stiau ce i-a lovit si unde-au gresit facand invitatia la o banala cafea si se retrageau tacuti facandu-si semnul crucii cu limba-n cerul gurii, multumind divinitatii c-au scapat de nebuna. Aia in gand, c-altfel….

Si-au mai trecut asa niste anisori… nu multi, dar suficienti cat sa ma ”coc”. Deplin.  Si ma trezesc pe la vreo treizecisitreabamea de ani, femeie responsabila in deplinatatea cuvantului: casa, ”copil”, responsabilitati, cariera, viitor, visuri, etc, etc… dar nici urma de El. Si-atunci m-am decis sa-mi iau soarta in maini si mi-am facut niste conturi pe site-uri de dating. Decente, nu asa… Poze alese pe spranceana, descriere mustind de-obiectivitate (sic), pretentii pe masura si… dupa vreo trei zile deja imi blestemam ideea. Ca s-o scurtez, am facut niste selectii drastice, am dat bloc si delete la greu, m-am enervat, amuzat si injurat aleatoriu, m-am indragostit de mintea catorva, mi s-a sinucis libidoul in chinuri la citirea ”fanteziilor” altora si pana la urma, tot singura-am ramas. De data asta,am inceput sa pretuiesc singuratatea si loialitatea lui Rhett, singurul capabil sa suporte sau sa ma ignore, dupa caz. 😉 (cainele-asta a dovedit calitati uimitoare de supravietuire in conditii extreme, stiu asta 😀 )

In fine… cand deja renuntasem la gandul ca exista pe unde El si nici macar nu ma mai oboseam sa le raspund negativ sinucigasilor ce indrazneau sa spere la o intalnire cu augusta-mi fiinta, mi-am pus in cap sa-mi iau si eu o vacanta si daca tot o iau, macar sa merite, asa ca m-am dus la mare. Cu tot cu caine, cu planuri si imaginatie, dar fara pic de organizare sau simt practic. Cu alte cuvinte, tipic mie ;). Noroc ca exista Dumnezeu si ca rabdarea Lui e infinita si din nu stiu ce motiv a decis El ca un anume tip, venit si el in vacanta sa se relaxeze avea nu stiu ce pacate grele de platit (altfel nu-mi explic norocul meu) si-a hotarat ca e cazul ca noi doi sa ne intalnim. Bineinteles, la modul dramatic: el in nudul gol ( la propriu, pntru ca nimerisem la nudisti, cautand un loc unde sa fie Rhett acceptat ) mie, doar burka-mi lipsea, pentru ca nu-s prietena absolut deloc cu soarele, dar asta nu m-a impiedicat sa nu ma duca mintea sa-mi iau o umbrela de soare, ca urmare m-am copt la propriu si daca eroul-viitor-iubit n-ar fi fost p-acolo sa-mi salveze pielea mult-prea-prajita, acum nu mai aveati voi motive  de hlizit citind articolul asta. Bineinteles, cum nicio fapta buna nu ramane nepedepsita, m-am indragostit lulea de salvatorul meu, el de mine mai calm si cumpatat, dar cert e c-a iesit o vacanta de pomina.  Despre asta, insa,  o sa va povestesc altadata, acum revin la dragoste.

Deci… la 40 de ani ( neimpliniti, sa fie clar) afli ca dragostea poate fi la fel de intensa ca la 30, dar nu la fel de oarba ca la 20. Realizezi ca punctul forte nu e sexul, indiferent de pozitie si abordare, ci comunicarea si exersarea muschiului ala atrofiat al rabdarii. Descoperi ca nu toti barbatii ”e porci”, ca nu toti viseaza la sex salbatic si libertin, ca si ei au sentimente, principii, suflet si cap. Sus, nu (doar) jos ;). Asadar si prin urmare, teoria lui Jung e chiar reala : viata abia la 40 de ani incepe. Poate pentru ca abia atunci, majoritatea dintre noi ne maturizam, invatam sa pretuim altfel lucrurile, sa le privim din alte perspective, invatam sa ne iubim pe noi intai, ca sa-i putem iubi cu-adevarat pe cei de langa, constatam ca lumea nu se invarte in jurul nostru si nici nu sta in loc pentru noi, ca barbatii nu-s de pe Marte si nici noi de pe Venus, ca vorbim aceeasi limba daca stim s-o folosim in scopul ei primar si ca nu e nevoie de machiaj, silicoane, liposuctii si-alte cacaturi ca un barbat sa te gaseasca atragatoare, ca-ti poate da jos chilotii si fara sa intentioneze sa” ti-o traga”, ci doar sa te unga peste tot cu sana transformata ad-hoc in produs farmaceutic de prim-ajutor si poate renunta la confortul lui, facandu-ti loc in cort pentru ca tie-ti clantanesc dintii mai abitir ca la minus douaj’de grade si numai bratele lui te pot incalzi.

Dupa umila mea parerea, dragostea are definitia data de propriile experiente, nu una universala si ca la 40 de ani, in sfarsit, iti poti da seama cand l-ai intalnit pe El. Si tot atunci afli ca nu ”te iubesc” e ceea ce-ti trebuie, ci o privire anume in diminetile cand chipul tau e primul ce-l vede si-un telefon la trei saptamani dupa ce vacanta s-a terminat si-ati convenit amandoi ca povestea a fost doar o idila de vacanta…

Da, uneori idilele de vacanta, pot deveni iubiri pe viata. 🙂

Anunțuri

De ce-as primi refugiati acasa la mine

In primul rand, ca sa discutam cu luciditate despre subiectul refugiatilor, ar trebui, cred eu, sa avem minime cunostinte despre definitia refugiatului, ceva inteligenta plus cultura, pentru a putea face diferenta dintre omul obisnuit, disperat, ramas fara casa, tara si viitor, ce fuge din calea razboiului si-a terorii, de mitul care pune semnul egal intre musulman si terorist!

Ca romanul e obisnuit sa-si dea cu parerea despre orice si oricum, fara minim de cunostinte in domeniu, ne-am obisnuit de mult. E suficient sa  navighezi putin pe Facebook si ti se scoala parul in cap de ce poti citi, referitor la acest subiect! Ce ma nedumereste pe mine si ma deranjeaza crunt, e punerea semnului egal intre acesti ”crestini” ce se lamenteaza in postari mai mult decat jenante ca ei nu-si doresc refugiati in casa sau in tara, ca se tem sa nu se trezeasca cu gatul taiat (sic!). S-avem pardon, dar nu prea vad cum te-ai mai putea trezi, daca ai gatul taiat, nu? 😉

In fine, sa trecem peste  si sa ajungem la miezul problemei: intoleranta si ignoranta!!! Amandoua la fel de grave! Din ce citesc eu, deduc prin simpla eliminare ca acesti oameni sunt la fel de crestini, pe cat de musulmani sunt cei din ISIS! Definitia crestinismului, recte, a crestinului, e simpla: cel ce-l urmeaza pe Cristos si respecta modelul Sau de viata, legea Sa si invaraturile Sale. Corect?

Hai sa vedem ce zice si DEX.ul:cCREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Adept al creștinismului. 2.(Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.  CREȘTINÍSM s. n. Totalitatea formelor de credință în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățăturile lui Isus Hristos. – Creștin + suf. -ism (după fr. christianisme).

Si iata si ce spune Biblia:

  • ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’. Iată porunca dintâi.
  • Iar a doua este următoarea: ‘Să* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.

Formula aceasta o gasim scrisa in mai multe capitole: In Levitic, cap 19 cu vers.28; in Matei, 22 cu 39; in Romani 13 cu 9; in Galateni 5 cu 14; in Iacov 2 cu 8!

Asadar si prin urmare, unde e dragostea crestina in atitudinea bolnavicioasa de ura si prejudecati impotriva miilor de refugiati? UNDE???  Hristos a invatat poporul sau si pe urmasi ca dragostea de Dumnezeu si semen e dincolo de orice temere, chiar cu pretul martiriului. Si-atunci, daca ne temem atat de mult de moarte, cum speram sa  avem parte de mantuire si viata vesnica? Din cate stiu eu, aceleasi principii ca si aici le propovaduieste si Biserica Ortodoxa, pentru ca Biblia e una singura, in toate denominiatiunile crestine! Repet: UNDE E CRESTINISMUL ACESTOR OAMENI?

Traim vremuri de libertate de expresie si credinta, dar aceasta libertate nu i-a invatat nimic pe unii, in afara de datul din taste fara conectarea la creier. Sau la bunul simt. Avem google la dispozitie, la un click distanta, dar ei nu-l folosesc, e mai usor sa se aplece cu ura asupra tastelor si sa infiereze pe cei ce nu ne pot riposta, din caldura casei lor, la adapostul anonimatului unui cont de facebook, in numele unui Hristos ce nu-L cunosc si pe care El nu-i cunoaste!!

Crestina fiind, una practicanta, nu declarativa doar, pe Facebook, ma dezic total de acesti impostori, fata de care simt doar mila, mila pentru micimea lor sufleteasca, pentru ignoranta in care traiesc si-si duc existenta banala, mila pentru copiii lor ce vor creste incorsetati in prejudecati, ura si blesteme, cu povarara unui dumnezeu al terorii si pedepselor, unul nascut doar din micimea mintii si sufletului parintilor lor, caci adevaratul Dumnezeu, cel al crestinilor adevarati e unul milostiv, iubitor, ingaduitor, unul ce iarta si nu pedepseste, unul ce ne invita sa ne iubim si sa ne ingaduim unii pe altii, pana la moarte!!

Si in numele acestu Dumnezeu, imi pun la dispozitie casa, masa si sufletul, semenilor mei aflati in nevoie, fara sa ma ingrijoreze ziua de maine si fara sa-i judec pentru credinta lor, sau modul lor de trai. Ce ziua de maine si de judecata se ocupa Dumnezeu, nu eu!!

Ura naste ura, intoleranta, intoleranta si a.m.d… un cerc vicios in care eu refuz sa ma prind!  Eu aleg sa-i primesc in casa mea. De ce?

Pentru ca sunt CRESTINA!!

61474391

De ce? … pai, de ce nu?

De ce? Pentru ca am capul plin de visuri, sufletul plin de dragoste si pentru ca iubesc cuvintele. Im plac povestile, in special cele cu happy-end. Imi place sa fauresc visuri si sa le dau viata din taste. Imi place sa rad din suflet, si-apoi sa-mpartasesc si altora bucuria mea. Sau tristetea. Sau orice altceva consider eu ca merita relatat…

Asta-s eu: Vanessa Wilhelmina, pe scurt: VanessMina.

Bine-ai venit in lumea mea!!